Suntem o mică companie slovacă, care este specializată în vânzarea de accesorii de modă de marcă. Portofoliul nostru este plin de produse de la producători de renume mondial, cum ar fi Michael Kors, Casio, Guess, Tommy Hilfiger, Tissot, Pandora și mulți alții. Cu toate acestea, acordăm spațiu și mărcilor mai puțin populare, care câștigă treptat o bază de fani din ce în ce mai mare.
De la ceasuri la bijuterii până la poșete
Totul a început cu vânzarea de ceasuri de mână încă în anul 2011. La acea vreme, TimeStore era prezent în același timp pe piața slovacă și cehă. Deoarece una dintre viziunile noastre pe termen lung a fost și este în continuare aceea de a continua să mergem înainte, ne-am extins imediat în anul 2012 pe piața maghiară. În anul 2018, am adăugat iar bijuterii în portofoliul nostru, cum ar fi brățări, coliere, cercei, etc. După 2 ani, ne-am extins în continuare pe piețele din România și Polonia, ca apoi să reușim să ne extindem și mai mult oferta cu poșete, ochelari de soare și parfumuri. Din anul 2022 suntem activi și pe piața slovenă, urmând ca în viitorul apropiat să avem eshop-uri și în Croația și Italia.
Exclusiv accesorii de modă originale
Printre principiile noastre de bază face parte abordarea corectă față de fiecare client în parte. De aceea, în oferta noastră veți găsi numai accesorii de modă originale de la furnizori europeni. Bineînțeles, puteți verifica originalitatea într-un magazin autorizat al mărcii sau într-un centru de service autorizat.
Toate într-un singur loc
Suntem mândri de faptul că, de-a lungul anilor, am reușit să schimbăm fața eshop-ului de ceasuri într-un retailer complet de accesorii de modă. În prezent, puteți găsi într-un singur loc tot ceea ce are nevoie ținuta Dvs. pentru uzul zilnic și pentru ocazii mai deosebite.
Operatorul webshopului www.timestore.ro:
CANADA 2015 s. r. o.
Stará Vajnorská 4
831 04 Bratislava
Slovacia
Nr.reg.com: 48229270
CIF/CUI: SK2120122983
Adresa indicată este doar sediul companiei.
Momentan NU FUNCŢIONĂM MAGAZIN DE PREZENTARE.